Drapelul Republicii Moldova | drapelul regal al româniei

Drapelul Regal al României

Cea mai recentă variantă a drapelului regal (înainte de perioada comunistă, în anii '40), având la centru Stema Regală mare, iar la colțuri o variantă a Cifrului Regal al .
Stema Regală a României, varianta mare este aplicată în centrul drapelelor militare românești (1922-1948).
The Cifrul Regal al Majestății Sale Regelui Mihai I al României este aplicat la colțurile drapelelor militare românești, fie ca o cruce stilizată întreagă, fie "rupt" în patru litere M majuscule, încoronate.

În 1918, Sfatul Țării a votat alipirea Basarabiei la Regatul României. Ca urmare, steagul civil al moldovenilor devine steagul tricolor, cu fâșii verticale egale roșu, galben și albastru. Drapelul militar este cel purtând la centru Stema Regală, varianta mare, iar în colțuri Cifrul Regal al Regelui României. Imediat după Unire, Cifrul Regal folosit este cel al Majestății Sale Regelui Ferdinand I (două litere F majuscule andosate), iar după 1921-1922 steagurile militare și stema capătă o formă mai standardizată.

Pe un drapel regal corect desenat, cele două noduri ale Stemei Mari trebuie să se afle pe linia de demarcație a culorilor din tricolor (după 1989 au putut fi văzute multe drapele regale incorect desenate, confecționate artizanal - inclusiv cu ocazia vizitei istorice a MS Regelui Mihai din aprilie 1992).

Cea mai recentă formă a Drapelui Regal (cea folosită până în 1947), care conține la centru Stema Regatului României, varianta mare și, în colțuri, Cifrul Regal al Majestății Sale Regelui Mihai I al României, este utilizat azi ca simbol al unității naționale de către mișcarea monarhistă românească, care militează pentru restaurarea, prin mijloace democratice, a Monarhiei românești.

Drapelul militar cu Stema Regală nu trebuie confundat cu Pavilionul Regelui, care este un drapel personal al Suveranului român. Pavilionul Regelui este de culoare purpuriu-violetă, are margini împodobite cu colți auriți, iar la centru acvila romană purtând sabia și sceptrul regal în formă de floare de crin este aplicată peste Crucea Ordinului Mihai Viteazu.

Alte limbi
العربية: علم مولدوفا
azərbaycanca: Moldova bayrağı
башҡортса: Молдавия флагы
беларуская: Сцяг Малдовы
беларуская (тарашкевіца)‎: Сьцяг Малдовы
বিষ্ণুপ্রিয়া মণিপুরী: মোলদোভার ফিরালহান
Cymraeg: Baner Moldofa
Bahasa Indonesia: Bendera Moldova
latviešu: Moldovas karogs
Bahasa Melayu: Bendera Moldova
Plattdüütsch: Flagg vun Moldawien
Nederlands: Vlag van Moldavië
sicilianu: Bannera muldava
srpskohrvatski / српскохрватски: Zastava Moldavije
Simple English: Flag of Moldova
slovenčina: Vlajka Moldavska
српски / srpski: Застава Молдавије
українська: Прапор Молдови
Tiếng Việt: Quốc kỳ Moldova