RADAR

Principiul radarului

RADAR (radio detection and ranging, adică detectarea prin radio și determinarea distanței) reprezintă o instalație de radiolocație care radiază microunde electromagnetice și folosește reflexia acestora pe diferite obiecte pentru a determina existența și distanța lor față de antenă. Se compune, de obicei, dintr-un emițător, un receptor și un sistem de antene (care, de obicei, se poate roti în plan orizontal și/sau vertical) cu directivitate pronunțată. Receptorul cuprinde și un indicator al existenței și poziției obiectului (de obicei un tub catodic cu persistență mărită a imaginii).

Deși principiile radarului au fost enunțate de către Nikola Tesla la sfârșitul secolului al XIX-lea, primele implementări fizice au avut loc în Marea Britanie, pe coasta de sud, în 1935 - 1936. Inițial, aparatele erau destinate navigației maritime, însă ele s-au dovedit foarte utile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru detecția din timp a bombardierelor inamice.

Principiu de funcționare

Sistemul de coordonate polare ale radarului, raportat la sistemul cartezian

Principiul de bază al radarului este reprezentat de reflexia microundelor pe suprafețe solide. Receptorul, analizând diferența de timp dintre emisia și recepția undei reflectate de către un corp detectat, poate aprecia distanța r a acestuia față de sursa microundelor. Antena de microunde este reciprocă, putând atât emite cât și recepționa undele electromagnetice. Cele două stări ale antenei funcționează secvențial (pe rând).

Pentru obiectele în zbor, poziția este caracterizată de trei coordonate. În practică nu se folosește sistemul tridimensional (cartezian) ci se lucrează cu coordonate polare (vezi figura din dreapta). Azimutul Θ și unghiul de înălțare β nu pot fi deduse prin procedeul radar. Ele sunt stabilite la sol, cu ajutorul mecanismului de orientare al antenei. Poziția curentă a acesteia se compară cu cea de referință: orientarea către nord (Θ = 0) pe o traiectorie paralelă cu solul (β = 0).

În mediile militare, unghiul Θ nu se exprimă în grade sau radiani, ci în sutimi. Acestea sunt unități fixe, corespunzătoare principalelor puncte cardinale, în sens antitrigonometric (N = 000 sutimi, E = 100 sutimi, S = 200 sutimi, V = 300 sutimi și iarăși N = 400 sutimi). Spre exemplu, unghiul corespunzător direcției NNE va avea 25 sutimi, iar cel corespunzător direcției SVV — 275 sutimi.

Alte limbi
Afrikaans: Radar
Alemannisch: Radar
العربية: رادار
অসমীয়া: ৰাডাৰ
asturianu: Radar
azərbaycanca: Radar
беларуская: Радар
беларуская (тарашкевіца)‎: Радыёлякацыйная станцыя
български: Радиолокатор
বাংলা: রাডার
brezhoneg: Radar
bosanski: Radar
català: Radar
čeština: Radar
Cymraeg: Radar
dansk: Radar
Deutsch: Radar
Ελληνικά: Ραντάρ
English: Radar
Esperanto: Radaro
español: Radar
eesti: Radar
euskara: Radar
فارسی: رادار
suomi: Tutka
français: Radar
Frysk: Radar
Gaeilge: Radar
贛語: 雷達
galego: Radar
עברית: מכ"ם
हिन्दी: रडार
hrvatski: Radar
Bahasa Indonesia: Radar
íslenska: Ratsjá
italiano: Radar
日本語: レーダー
Patois: Riedaar
ქართული: რადარი
Qaraqalpaqsha: Radar
қазақша: Радар
ಕನ್ನಡ: ರೇಡಾರ್
한국어: 레이더
kurdî: Radar
Latina: Radar
Lëtzebuergesch: Radar
ລາວ: ລາດາ
lietuvių: Radaras
latviešu: Jūras radars
മലയാളം: റഡാർ
Bahasa Melayu: Radar
မြန်မာဘာသာ: ရေဒါ
Nederlands: Radar
norsk nynorsk: Radar
norsk: Radar
occitan: Radar
Oromoo: Raadaarii
ਪੰਜਾਬੀ: ਰਡਾਰ
polski: Radar
پنجابی: ریڈار
پښتو: رادار
português: Radar
sicilianu: Radar
Scots: Radar
srpskohrvatski / српскохрватски: Radar
Simple English: Radar
slovenčina: Radar
slovenščina: Radar
српски / srpski: Радар
svenska: Radar
Kiswahili: Rada
Türkmençe: Radar
Tagalog: Radar
Türkçe: Radar
українська: Радар
اردو: ریڈار
Tiếng Việt: Ra đa
walon: Radår
Winaray: Radar
中文: 雷达
粵語: 雷達