Ordinul iezuit

Societatea lui Isus
(Ordinul Iezuit)
Nume oficialSocietas Iesu (Jesu)
Nume popularIezuiți
FondatorSf. Ignațiu de Loyola, Roma
Data înființării27 septembrie 1540
ApartenențaBiserica Catolică
SiglaSJ
DevizaAd Maiorem Dei Gloriam[1]
Statut canonicOrdin religios
Total membri19.500 cca.
Sit oficialhttp://www.sjweb.info

Cruce2.gif Ordine religioase


Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.I. / S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei.

Biserica Il Gesù din Roma
(construită între 1554 și 1584),
prima biserică a iezuiților

Istoric

Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola.

Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin Bula „Regimini militantis Ecclesiae”.

Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papă. Iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcați atât în domeniul educației, cât și pe tărâm misionar. Au răspândit creștinismul în mai toate noile continente, fiind activi în Asia (Japonia, China, Vietnam, Laos, India) și în America de Sud (Paraguay, Argentina, Brazilia).

Călugării iezuiți s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante. Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credința catolică în țări cu o veche tradiție catolică devenite între timp protestante, precum Anglia, Germania, Olanda, Elveția, Principatul Transilvaniei. În Ucraina și Transilvania iezuiții au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii țărilor respective. Universitatea din Cluj este considerată a fi continuatoarea vechiului Colegiu iezuit, înființat prin strădania teologului și diplomatului italian Antonio Possevino, insituție la care a învățat, printre alții și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul.

Încă de la înființare ordinul iezuiților s-a remarcat prin anumite trăsături specifice care l-au demarcat în mod durabil de restul ordinelor călugărești catolice; printre inovațiile mai importante sunt adoptarea unei autorități puternic centralizate, un mandat pe viață la șefia ordinului, masculinitate exclusivă (inexistența unei ramuri feminine a ordinului), accentul pus pe supunere - în special pe supunerea în fața Papei - și o mai mare flexibilitate, fapt care a favorizat mobilitatea și adaptabilitatea (s-au abandonat astfel practicile medievale cum ar fi penitențe frecvente, postul obligatoriu generalizat și recitările corale ale liturghiei).[2]

Superiorul general al ordinului iezuiților poate interveni și reforma comunitățile locale monastice într-un mod particular, diferit, față de celelalte ordine călugărești catolice, mai "democratice". Centralizarea puterii (structura ierarhică a iezuiților nu există în celelalte ordine călugărești catolice), alături de accentul tradițional pus de către iezuiți pe ascultarea strictă, sunt caracteristicile care au făcut ca superiorul general al ordinului să fie adesea denumit ca "Papa negru"[3] (probabil aluzie la veșmintele iezuiților). Conștienți fiind de faptul că unul dintre factorii cei mai importanți care au garantat la începutul mileniului întâi succesul religiei creștine a fost organizarea ierarhică și adaptabilitatea[4], iezuiții au adoptat și ei modelul unei ierarhii elaborate, ca și o atitudine pragmatică. Constituțiile iezuite au pus încă de la început un accent mai mare pe apostolatul activ, decât se întâmpla la celelalte ordine călugărești catolice care l-au precedat, și care erau mai înclinate spre viața contemplativă.[3]

Iezuiții au jucat de-a lungul timpului rolul important de predicatori de curte și confesori regali (duhovnici ai elitelor Europei premoderne), fapt care i-a pus într-o poziție privilegiată, de mare influență politică. Dar implicarea lor politică și teologia lor morală considerată de critici a fi prea "flexibilă", în special în secolul al XVII-lea, a făcut din termenul "iezuit" un sinonim pentru "șiretenie" și "duplicitate", iezuiții fiind acuzați că se ghidează după principiul "scopul scuză mijloacele"[3] (deși reprezentanții iezuiți ai teologiei morale respingeau într-o majoritate covârșitoare acest principiu). Mai târziu, la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, iezuiții erau încă considerați în a fi ghidați după deviza "violență pentru trup, minciuni pentru suflet."[5]

Rolul ordinului iezuiților de principal agent al Contrareformei catolice pe continentul european nu i-a împiedicat să devină niște misionari eficienți în Asia, America și Africa, aceștia punând, în plus, încă de la prima generație, un model de educație religioasă care au fundamentat, la cererea puterii seculare (convinsă de calitatea educației dispensate gratuit), și învățământul laic: iezuiții au înființat astfel școli la toate nivelurile, aceștia posedând și utilizând chiar și azi, doar în Statele Unite, 19 universități![3] În materie de apostolat, eficiența iezuiților, datorată adesea unei importante flexibilități doctrinare, a fost totuși la un moment dat afectată negativ de chiar această flexibilitate crescută, devenită astfel un principal impediment: din dorința de a atinge scopul strategic important, anume convertirea Chinei - țara lumii cu populația cea mai mare - la creștinism, în munca lor de propagandă religioasă din secolul al XVII-lea, iezuiții au adaptat creștinismul la tradițiile filozofice chinezești; criticii au considerat însă că iezuiții au mers prea departe, fapt care a determinat papalitatea să suprime riturile chinezești apărute[3]: iezuiții, flexibili și deciși să convertească China, merseseră până într-acolo încât traduseseră în chineză noțiunea de "Dumnezeu" prin "t'ien" ("cer"), dar Biserica i-a obligat să-i învețe pe chinezii convertiți că Dumnezeul creștin este personal (în cosmologia chineză nu există o metafizică religioasă, și nici un Dumnezeu personal, cum nu există nici creație a lumii (aceasta fiind eternă și în permanentă transformare), sau o lume-de-dincolo[6]) și că credința lor ancestrală a fost anti-creștină.[7]

Iezuiții au fost dintotdeauna un ordin religios, temut de unii, admirat de alții,[2], însă în secolul al XVIII-lea guvernele țărilor catolice și în general guvernele europene, au considerat ordinul iezuiților drept un important impediment în creșterea influenței statelor naționale asupra bisericilor locale; guvernele Austriei, Franței, Spaniei, Portugaliei și altor state au suprimat ordinul iezuiților, atât în metropole cât și în colonii, aceste guverne ajungând în final prin a cere în 1778 Papei Clement al XIV-lea să desființeze ordinul, fapt pe care acesta l-a și făcut. Pe continent, doar guvernul Prusiei lui Frederic și al Rusiei împărătesei Ecaterina, au refuzat să interzică activitatea iezuiților pe teritoriile lor. Abolirea Ordinului iezuiților a fost însă de scurtă durată, căci acesta a fost reînființat de către Vatican la începutul celui de-a doilea deceniu a secolului al XIX-lea, o dată cu reinstalarea la putere a guvernelor reacționare, conservatoare, după 1814.[2][3]

Alte limbi
Alemannisch: Jesuiten
العربية: يسوعيون
azərbaycanca: Yezuitlər ordeni
Boarisch: Jesuitn
Bikol Central: Heswita
беларуская: Езуіты
беларуская (тарашкевіца)‎: Езуіты
български: Йезуитски орден
বিষ্ণুপ্রিয়া মণিপুরী: জেসুইটাস
bosanski: Isusovci
Чӑвашла: Иезуитсем
Deutsch: Jesuiten
Esperanto: Jezuitoj
eesti: Jesuiidid
suomi: Jesuiitat
Frysk: Jezuïten
Gaeilge: Cumann Íosa
Gàidhlig: Comann Iosaid
Avañe'ẽ: Hesu Irũ Aty
עברית: ישועים
hrvatski: Družba Isusova
Kreyòl ayisyen: Jezwit
interlingua: Societate de Jesus
Bahasa Indonesia: Yesuit
íslenska: Jesúítareglan
日本語: イエズス会
Basa Jawa: Yésuit
қазақша: Иезуиттер
한국어: 예수회
Lëtzebuergesch: Jesuiten
Limburgs: Jezuïet
lietuvių: Jėzuitai
latgaļu: Jezuiti
latviešu: Jezuīti
Malagasy: Zezoita
македонски: Исусовци
മലയാളം: ഈശോസഭ
Bahasa Melayu: Persatuan Jesus
Nederlands: Jezuïeten
norsk nynorsk: Jesuittordenen
polski: Jezuici
Piemontèis: Companìa ëd Gesù
português: Companhia de Jesus
русский: Иезуиты
sardu: Gesuitas
sicilianu: Gesuiti
srpskohrvatski / српскохрватски: Isusovci
Simple English: Society of Jesus
slovenščina: Družba Jezusova
shqip: Jezuitët
српски / srpski: Исусовци
svenska: Jesuitorden
Kiswahili: Shirika la Yesu
தமிழ்: இயேசு சபை
Türkçe: Cizvitler
українська: Товариство Ісуса
Tiếng Việt: Dòng Tên
吴语: 耶穌會
中文: 耶稣会
Bân-lâm-gú: Iâ-so͘-hoē
粵語: 耶穌會