Limbă standard

În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteia[1]. În mod tradițional se numește și „limbă comună”[1][2][3].

Spre deosebire de atitudinea actuală a lingvisticii, care nu emite judecăți de valoare despre diferitele varietăți ale limbii[2][4], în mod tradițional, varietatea standard este considerată mai corectă și mai acceptabilă decât alte varietăți[5], o varietate prestigioasă[4], a cărei folosire este chiar și o măsură a gradului de cultură al utilizatorului[2], fiind o „varietate superioară”, folosită de clasa de mijloc și cea superioară a societății[6]. Atitudinea tradițională își are originea în perioada de impunere a standardului, care s-a făcut în paralel cu desconsiderarea celorlalte varietăți[2].

Din punctul de vedere al normelor lingvistice, în mod tradițional se considera că numai limba comună și cea literară ar fi normate, iar celelalte varietăți n-ar fi. În realitate, fiecare varietate își are normele ei, cu deosebirea că cele ale varietății standard sunt elaborate în mod conștient[7].

Alte limbi
Alemannisch: Standardsprache
العربية: معيرة لغة
български: Книжовен език
Cymraeg: Iaith safonol
Esperanto: Norma lingvo
suomi: Yleiskieli
français: Langue standard
עברית: שפה תקנית
हिन्दी: मानक भाषा
Bahasa Indonesia: Bahasa baku
íslenska: Ritmál
italiano: Lingua standard
日本語: 標準語
Basa Jawa: Basa baku
한국어: 표준어
Кыргызча: Адабий тил
Limburgs: Sjtandaardtaal
Bahasa Melayu: Bahasa baku
Nederlands: Standaardtaal
norsk nynorsk: Målform
português: Norma culta
sicilianu: Standarduluggìa
سنڌي: ٺيٺ ٻولي
srpskohrvatski / српскохрватски: Standardni jezik
slovenčina: Spisovný jazyk
slovenščina: Knjižni jezik
српски / srpski: Стандардни језик
Kiswahili: Lahaja sanifu
தமிழ்: தகுமொழி
татарча/tatarça: Стандарт тел
oʻzbekcha/ўзбекча: Adabiy til
中文: 标准语
Bân-lâm-gú: Piau-chún-gí