Georges Moustaki

Georges Moustaki

Yossef Mustacchi, cunoscut ca Georges Moustaki (greacă Ζορζ Μουστακί) (n. 3 mai 1934, Alexandria, Egipt - d. 23 mai 2013, Nice[1]), a fost un cântăreț-autor francez, evreu născut în Egipt, care s-a remarcat în domeniul șansonului.

Sutele sale de cântece romantice se disting prin ritmul lor poetic și printr-o simplitate elocventă. A scris cântece pentru Édith Piaf (inclusiv „Milord”), Dalida (inclusiv „Gigi l'amoroso”), Françoise Hardy, Barbara, Brigitte Fontaine, Herbert Pagani, France Gall, Cindy Daniel.

Biografie

Yossef (Joseph) Moustacchi s-a născut la Alexandria ca fiu al lui Nissim Moustacchi și al soției sale, Sara, evrei sefarzi greco-italieni din insula Corfu,care se stabiliseră în Egipt. Familia sa avea rădăcini în Asia Mică, în insulele Zakinthos și Corfu și la Ioannina.

Părinții săi au deschis o librărie la Alexandria, care, la vremea respectivă, era un oraș cosmopolit, unde trăiau, în afara majorității arabe, însemnate și comunități de greci, italieni, evrei și diverse alte neamuri și confesiuni. În casa părintească Moustaki a vorbit italiana, folosea araba cu copiii din vecinătate cu care se juca, iar la școala unde fusese înscris limba de predare era franceza.

În anul 1951 Moustaki a ajuns la Paris și și-a schimbat numele în Georges, din admirație pentru Georges Brassens. Influențat de Brassens, Moustaki a început să scrie și să compună cântece, câteva din ele pentru Henri Salvador.

În 1958 Moustaki a întâlnit pentru întâia oară pe renumita cântăreață Edith Piaf, aflată atunci, la 43 ani, la culmea carierei ei muzicale. Între Piaf și tânărul Moustaki de 24 ani s-a înfiripat un roman, iar un cântec ale cărui versuri le-a scris, „Milord”, a devenit unul din cele mai vestite șlagăre ale solistei. Cei doi au fost răniți la un moment dat într-un accident de circulație, traumatism care a dăunat mult sănătății fragile a lui Edith Piaf, care avea să moară 5 ani mai târziu.

Cariera lui Moustaki ca solist vocal a luat aripi în anul 1966, când primul său album, Le Metèque, s-a bucurat de un succes imediat. În anii ce au urmat Moustaki a continuat o activitate deosebit de prodigioasă, înregistrând zeci de discuri, din care multe s-au bucurat de succes. Pe deasupra a scris și publicat câteva cărți și a scris muzica la mai multe filme.

Alte limbi
aragonés: Georges Moustaki
العربية: جورج موستاكي
asturianu: Georges Moustaki
български: Жорж Мустаки
čeština: Georges Moustaki
Ελληνικά: Ζωρζ Μουστακί
Esperanto: Georges Moustaki
français: Georges Moustaki
interlingua: Georges Moustaki
Lëtzebuergesch: Georges Moustaki
Nederlands: Georges Moustaki
occitan: Moustaki
português: Georges Moustaki
русский: Мустаки, Жорж
srpskohrvatski / српскохрватски: Georges Moustaki
slovenčina: Georges Moustaki
українська: Жорж Мустакі