Gen (muzică)

Un gen muzical reunește lucrări care abordează în mod asemănător melodia, armonia, ritmica, forma, orchestrația, textul literar (unde este cazul) și alte aspecte ale compoziției. O noțiune asemănătoare, cu un grad mai mic de generalitate, este stilul (al unei epoci, al unei școli, al unui autor).

În muzica cultă, noțiunea vizează în mod tradițional categoriile de compoziții ce urmează o schemă formală mai puțin strictă, remarcându-se în schimb prin trăsături orchestrale, melodice ș.a. De exemplu, sonata este considerată o formă (vezi forma de sonată), în vreme ce fuga sau concertul sunt genuri (fuga folosește procedee imitative într-un context formal destul de liber, iar concertul se remarcă în primul rând prin configurația orchestrală – unul sau mai multe instrumente soliste se află în dialog cu orchestra). Totuși, în ultimele decenii, accepțiunea de categorie a formei s-a folosit tot mai rar, iar denumirea de gen a ajuns să fie atribuită și formelor.

În muzica de consum, genul este rareori definit de structura formală (una dintre puținele excepții fiind dezvoltarea de tip repetitiv, întâlnită în genul hip-hop, în anumite ramuri ale muzicii electronice ș.a.); trăsături mai ușor de evidențiat precum orchestrația (în aproape toate genurile existente), armonia (de exemplu, în jazz), ritmica ș.a. sunt folosite pentru delimitarea genurilor. Muzica folclorică și cea religioasă furnizează cele mai vechi genuri de consum cunoscute (ele aveau un rol funcțional, ritual, „etic” și nu estetic); următoarele straturi aparțin muzicii ușoare și celei populare, apărute în perioade foarte apropiate.

Muzică cultă

Genuri de cameră

Gen Observații generale
Bagatelă O compoziție scurtă, de obicei pentru pian, fără pretenții.
Cântec Scurtă compoziție vocală.
Chanson Cântec în tradiția franceză. Termenul, folosit din Evul Mediu, denotă o mare varietate de lucrări.
Fugă (muzică) Cea mai dezvoltată formă de contrapunct imitativ.
Lied Liedul (germ. cântec), este o compoziție vocală cu acompaniament instrumental (de obicei, pian), a doua parte a unei simfonii sau o temă cu variațiuni. Haydn și Mozart au practicat ocazional noul gen. Beethoven îi dă caracterul de piesă vocală acompaniată la pian. Franz Schubert este maestrul genului și autor a sute de capodopere pe texte poetice. Pianul este deseori cel puțin la fel de expresiv ca și vocea. Începând cu Mahler, orchestra va înlocui în mod obișnuit pianul.
Melodie Versiunea liedului în tradiția franceză.
Menuet Menuetul este un vechi dans francez, în măsura de ¾ cu tempo moderat. Menuetul complet autonom sau în cadrul unei suite (Bach) sau sonate (Mozart) este destul de rar, el find de obicei a treia parte a unei simfonii (Haydn, Mozart, Beethoven).
Romanță (occidentală) Lucrări vocale simple, melodioase, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu accompaniament de pian.
Rondo Formă muzicală derivată dintr-un vechi cântec și dans în cerc francez, caracterizat prin alternarea refrenului cu diferite cuplete [1] sau o temă cu variațiuni care reprezintă uneori a patra parte o unei simfonii. Se va impune ca formă foarte importantă ce organizează în special ultimele mișcări ale simfoniilor și sonatelor după principiul alternării aceluiași refren cu cuplete diferite. Totuși, diverse ansambluri de rondo-uri deosebit de reușite, în special ale lui Mozart sau Chopin, înscriu rondo-ul printre genurile muzicale. Mișcarea sa este rapidă iar expresia strălucitoare; numărul de cuplete nu este supus nici unei constângeri. Compozitorii pot alege orice instrument, cel mai adesea fiind preferat pianul (la două sau patru mâini).
Sonată Sonata poate fi o lucrare independentă sau prima parte a unei simfonii. Este o compoziție în formă de sonată, find bazată pe trei secțiuni: expoziție, dezvoltare, repriză. Expoziția constă în enunțarea a două teme diferite, contrastante. Dezvoltarea (angrenarea acestora într-un proces de confruntare a potențelor expresive) este urmată de readucerea sau ˝sinteza˝ lor (repriza) și uneori de o secțiune concluzivă (coda). [2]

Genuri simfonice

Gen Observații generale
Concert Concertul (lat. concertare, a lupta) este o lucrare compusă pentru un instrument solist și orchestră. A evoluat din diferite forme de lucrări folosind un singur instrument de-a lungul perioadei Baroc și la sfârșitul secolului al XVIII-lea desemna o lucrare formată permanent din trei mișcări sau părți (allegro-andante-allegro, repede-încet-repede).
Poem simfonic Poemul simfonic este genul principal al muzicii cu program. [3] Introdus în muzică de Frantz Liszt, această lucrare orchestrală are o singură mișcare în formă de sonată, lied, rondo sau formă liberă.
Simfonie Simfonia (gr. symfonia, acordare de voci) este o lucrare ciclică pentru orchestră, [4] de regulă în patru parți (mișcări). Etimologia greacă trimite la noțiunile de simultaneitate și egalitate sonoră. Principiile de formă au fost stabilite de Haydn, numit “părintele simfoniei clasice”.
Suită Suita (fr. suite, succesiune, urmare) este alcatuită dintr-o succesiune de dansuri contrastante ca expresie (traduse sau nu coregrafic). [5] Suita este înlocuită de casațiune, serenadă, etc. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea dar a atras atenția mai multor compozitori importanți (Debussy, Prokofiev) în secolul XX.
Uvertură Uvertura este o piesă orchestrală care “deschide” drama unei reprezentații de teatru muzical (aproape întotdeauna o operă sau un oratoriu). În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea materialul muzical este aproape independent de cel dezvoltat în corpul lucrării. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în special la Mozart, uvertura se integrează acțiunii dramatice, de la care împrumută anumite teme și căreia îi caracterizează climatul sonor. Începând cu Beethoven, autor al 11 uverturi (dintre care 4 numai pentru “Fidelio”), uvertura capătă o reală autonomie și devine un gen practicat în mod obișnuit de compozitorii romantici find formată dintr-o singură parte, profilată ca un gen de muzică cu program.

Genuri vocale

Gen Observații generale
Madrigal Gen coral cu text laic.
Motet Gen coral cu text (de obicei) sacru. Muzica corală este de obicei polifonică pe trei voci în Evul Mediu și pe patru voci în Renaștere.

Genuri vocal-simfonice și scenice

Gen Observații generale
Muzică de balet Genul se dezvoltă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când baletul este “pe numere” (episoade succesive) clar delimitate de natura diferită a muzicii și a coregrafiei (fiecare număr poate fi prezentat separat). În contrast, înlănțuirea scenelor este continuă în baletul secolului XX.
Cantată Gen din perioada barocului.
Operă Originară în Italia, la începutul barocului (după 1600), opera reprezintă o lucrare dramatico-muzicală al cărei text este în întregime cântat cu sau fără acompaniament orchestral. Opera începe cu o uvertură sau preludiu care prezintă cadrul lucrării și uneori o parte din cele mai importante teme care vor fi dezvoltate ulterior. Interpreții (în arii solo, duete, recitative [6], etc.) îmbină arta vocală cu cea scenică, corurile și baletul completând uneori partitura. Stilul de interpretare în perioadele barocului și cea clasică a fost numit retroactiv ˝Bel Canto˝. În perioada romantică compozițiile sunt uneori pentru 6 voci.
Alte limbi
Afrikaans: Musiekgenre
العربية: نوع موسيقي
asturianu: Xéneru musical
azərbaycanca: Musiqi janrı
čeština: Hudební žánr
dansk: Musikgenre
Ελληνικά: Μουσικό είδος
English: Music genre
Esperanto: Muzika ĝenro
español: Género musical
euskara: Musika mota
français: Genre musical
Gaeilge: Seánra ceoil
magyar: Zenei műfaj
íslenska: Tónlistarstefna
italiano: Generi musicali
한국어: 음악 장르
lietuvių: Muzikos žanras
latviešu: Mūzikas žanrs
македонски: Музички жанр
português: Gênero musical
sicilianu: Gènira musicali
srpskohrvatski / српскохрватски: Muzički žanr
Simple English: Musical genre
slovenčina: Hudobný žáner
slovenščina: Glasbeni slog
српски / srpski: Музички правац
Tagalog: Uri ng musika
Türkçe: Müzik tarzı
українська: Музичний жанр
Tiếng Việt: Thể loại nhạc
中文: 音乐类型