Definiții
Romanii au fost un popor practic, astfel că preocupările lor în domeniul teoretizării au avut un rol secundar.[2] În Institutele lui Justinian știința dreptului este definită ca fiind „Juris prudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia” ("știința dreptului sau jurisprudența este cunoașterea lucrurilor divine și umane, știința a ceea ce este drept și nedrept").[3][4]
Ulpian a definit dreptul roman prin intermediul principiilor sale, astfel: „juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere” ("principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său”).[3][5]
Potrivit opiniei lui
Celsus, „jus est ars boni et aequi” ("dreptul este arta binelui și a echității").[3][4]
Aceste trei definiții reflectă confuzia dintre drept, pe de o parte, și morală și religie pe de altă parte. Inițial, ca și egiptenii, babilonienii sau indienii, romanii nu au făcut o distincție clară între normele juridice, religioase și morale. Definiția dată în Institutele lui Justinian combină elementul religios cu cel uman, legat de drept și morală, iar Ulpian aduce în discuție două principii morale (a trăi în mod onest și a nu vătăma pe nimeni) și unul de drept (a da fiecăruia ce i se cuvine). În definiția dată de Celsus, cuvântul echitate are dublu sens, moral și juridic.[6][7]
