Divina Comedie

Comencia la Comedia, 1472

Divina Comedie (în italiană: Divina Commedia), cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o influență considerabilă asupra dezvoltării limbii și literaturii italiene. Inițial, Dante și-a intitulat poemul Commedia, în sensul că, după un început dramatic, opera are un final fericit (cum explică autorul însuși într-o scrisoare adresată lui Cangrande della Scala). Atributul de „divina” i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa „Trattatello in laude di Dante”, ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseți artistice, și apare pentru prima dată într-o tipăritură din 1555 a editorului venețian Ludovico Dolce.

Poemul a fost scris de Dante în timpul exilului său între 1304 și 1321, acțiunea este situată de autor în primăvara anului 1300, în săptămâna dinainte de Paște, când Dante înteprinde călătoria în „ lumea de dincolo”. Este anul sfânt („Il Grande Giubileo”) instituit de Papa Bonifaciu al VIII-lea, socotit jumătatea duratei previzibile a lumii.

Structura operei

Divina Comedie povestește călătoria lui Dante în cele trei lumi ale "vieții de apoi", în care se proiectează răul și binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al rațiunii, apoi de Beatrice, simbol al credinței. Poemul este compus din trei părți (trei cantiche: Inferno, Purgatorio, Paradiso), cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cânt introductiv la începutul Infernului, și este scris în versuri endecasilabice grupate în „terține” („terza rima”). Iată primele trei terține (în traducerea lui Răzvan Codrescu):

Pe calea vieții-ajuns la jumătate, - A
mă regăsii într-o pădure obscură, - B
căci drumul drept lăsasem a-l străbate - A
Nu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură - B
era de cruntă, deasă și-ncâlcită, - C
că și-azi tresar când gândul ei mă fură! - B
Cu prea puțin e moartea mai cumplită; - C
dar până-a spune cum am dat de bine, - D
voi depăna pățită cu pățită. - C

Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în Infern și pe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete, în timp ce Paradisul este o reprezentare simbolică a cosmosului ptolemeic.

Infernul

Dante, rătăcit într-o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, se trezește la un moment dat înconjurat de o panteră, de un leu și o lupoaică. Cuprins de spaimă, îi vine o umbră în ajutor: este poetul Virgiliu, care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieși din pădure.

Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice,fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre din istoria omenirii, în funcție de păcatele săvârșite, dar și de personalități contemporane, adversari personali sau persoane disprețuite, trimiși de Dante în Infern pentru a-și ispăși viciile. Pedepsele sunt descrise în ordine crescândă, cu cât se coboară în profunzimea iadului, care este și centrul pământului. Aici intalnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo si Francesca, sotia unui macelar care intr-un acces de furie si gelozie ii omoara pe amandoi. Această intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste ca un sentiment ce continua si dupa moarte, aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa neimplinita. Astfel opera capata un caracter romantic, opus curentului tanar renascentist al perioadei istorice. Această parte a călătoriei se termină cu vederea lui Lucifer, chinuit într-un lac înghețat. De aici, vor ieși, urcând pentru a vedea din nou "cerul înstelat". Călătorind în lumea fantastică a morților, Dante duce cu sine toate sentimentele și pasiunile celor vii, trage după el - cum s-a scris - tot pământul.

Purgatoriul

Dante și Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului, în fața muntelui Purgatoriului, pe culmile căruia sălășuiesc sufletele morților care se căiesc de păcatele făcute în viață. Muntele este împărțit în șapte cercuri, după tipul viciilor avute (mânie, avariție, lăcomie etc.) și durata timpului de căință. Rugăciunile celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. Și aici se regăsesc persoane cunoscute lui Dante, pentru care arată bunăvoință, cum ar fi prietenii săi din cercul "dolce stil nuovo" sau marii artiști ai trecutului. În vârful muntelui se găsește Paradisul terestru, care are aspectul unei păduri populată de figuri alegorice. Purgatoriul este o altă ipostază a personalității umane care prevestește zorile Renașterii.

Paradisul

Ajunși în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăsește și se întoarce în Infern. Din acest moment, Dante va fi călăuzit de Beatrice, instrumentul voinței divine. Paradisul, în opoziție cu Infernul, este construit din nouă cercuri orientate spre înălțime. Aici este sălașul celor fără de păcate, al sfinților. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile cerești cunoscute în acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn, dominate de cerul stelelor fixe. La sfîrșitul călătoriei Beatrice îl părăsește și Dante, ghidat de Sfântul Bernardo, adresează o rugăciune Sfintei Fecioare. Artistul se contopește cu Dumnezeu, simbolul "Iubirii care pune în mișcare cerul și stelele". Dacă în descrierea Infernului și Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin, în Paradis el este unicul creator. Tradiția Paradisului nu exista în literatură și fantezia dantescă a creat-o din propriile resurse, realizând un vers fluid și de infinită gamă muzicală, corespunzător iradierii oceanului de lumină a Paradisului.

Alte limbi
Alemannisch: Göttliche Komödie
aragonés: A Divina Comedia
azərbaycanca: İlahi Komediya
беларуская: Боская камедыя
беларуская (тарашкевіца)‎: Боская камэдыя
brezhoneg: Divina Commedia
čeština: Božská komedie
Ελληνικά: Θεία Κωμωδία
English: Divine Comedy
español: Divina comedia
فارسی: کمدی الهی
français: Divine Comédie
interlingua: Divin Comedia
Bahasa Indonesia: Divina Commedia
italiano: Divina Commedia
日本語: 神曲
한국어: 신곡
lumbaart: Divina Cumedia
Plattdüütsch: Göttliche Komödie
Piemontèis: Divin-a Comedia
português: Divina Comédia
rumantsch: Divina Commedia
sicilianu: Divina Cummedia
srpskohrvatski / српскохрватски: Divina Commedia
Simple English: The Divine Comedy
slovenčina: Božská komédia
slovenščina: Božanska komedija
Kiswahili: Divina Commedia
Türkmençe: Ylahy komediýa
Türkçe: İlahi Komedya
Tiếng Việt: Thần khúc
中文: 神曲
Bân-lâm-gú: Sîn-khiok
粵語: 神曲